De ce sunt titlurile de stat unele dintre cele mai sigure forme de investitii si cum te protejeaza de inflatie - articole conta.ro
 
 
 
 
 
 
Contabilitate � Conta.ro
Va asteptam online 24 ore din 24 sub sloganul: 100% contabilitate!
Puteti cere, oferi si gasi solutii la orice problema de contabilitate si fiscalitate. Si in plus aveti legislatia economica actualizata si un modul important de resurse umane.

De ce sunt titlurile de stat unele dintre cele mai sigure forme de investitii si cum te protejeaza de inflatie

Titlurile de stat sunt instrumente financiare prin care se poate cumpara datoria statului, castigul fiind reprezentat de dobanda incasata. Ele se mai numesc si obligatiuni de stat si pot fi emise pe termen scurt, mediu sau lung, atat in lei, cat si in valuta. Pentru a le intelege mai bine, oamenii compara aceste titluri de stat cu un imprumut oferit de ei statului roman, pe o anumita perioada: statul se foloseste de banii respectivi, iar beneficiarii se aleg cu dobanda. In acest fel, oamenii devin creditori si castiga din dobanzi.


Titlurile de stat, unele dintre cele mai sigure investitii

Potrivit Financer, titlurile de stat implica riscuri mici, aproape inexistente, pentru ca statul nu prezinta pericolul de a da faliment, cum se intampla in cazul societatilor. In plus, nu sunt lichide, adica nu pot fi incasate decat dupa ce ajung la termenul maturitatii. Aceste instrumente sunt sigure pentru ca sunt garantate integral – atat dobanda, cat si investitia. In plus, banii care sunt obtinuti din titluri nu sunt impozitati, in cazul persoanelor fizice.

Valoarea nominala este foarte mica – 1 leu, in cazul emisiunii Tezaur sau 100 de lei/100 de euro in cazul emisiunii Fidelis. Practic, fiind atat de accesibile, oricine poate alege sa investeasca in ele.

Sunt doua categorii de titluri:

  • Pe termen scurt – acestea sunt certificate de catre Trezorerie cu discount si prezinta o scadenta de pana la un an. Sunt fara dobanda si pot fi achizitionate de investitor la preturi care pot fi mai mici decat valoarea nominala, iar la scadenta investitorul incaseaza valoarea nominala. Practic, diferenta dintre cele doua reprezinta castigul investitorilor;

  • Pe termen mediu sau lung – acestea se mai numesc titluri de tip Benchmark si au o scadenta de peste un an (3, 5, 7, 10, 15 ani). Spre deosebire de cele pe termen scurt, sunt vandute la valoarea nominala, iar statul plateste o dobanda anuala, aceasta reprezentand castigul investitorilor.

Cum ajuta in cazul inflatiei

Ministerul Finantelor Publice a anuntat ca de la 1 septembrie se emite o noua serie de titluri de stat Tezaur pentru persoanele fizice. Acestea vor putea fi cumparate de oamenii care au o varsta mai mare de 18 ani, pana la 27 septembrie in mediul urban si pana pe 26 septembrie in mediul rural.

In luna august, rata inflatiei a ajuns de 5,3%, cu 0.3 procente mai mult decat in luna precedenta, iar Banca Nationala a Romaniei a majorat la 5.6% prognoza de inflatie pentru sfarsitul anului. Pentru a-si proteja economiile, oamenii apeleaza la mai multe variante, dar cele mai sigure sunt, conform specialistilor in finante, depozitele si titlurile de stat, acestea din urma fiind scutite de impozit.

Obligatiunile sunt considerate o investitie sigura, pentru ca, dupa cum s-a mentionat deja, sunt garantate de stat. Aceste instrumente nu sunt impozabile si se pot tranzactiona la bursa, astfel ca investitiile pot fi accesate atunci cand beneficiarii au nevoie de bani.

In concluzie, este clar ca investind in titluri de stat oamenii nu se vor imbogati peste noapte, ci pot avea o sursa constanta si sigura de bani, fiind totodata la adapost in cazul inflatiei.

 



Comenteaza acest articol in forum

Articol de: Conta RO - www.conta.ro
Data: 2027-09-20
Vizualizari: 8114


  Alte ContaArticole
postat la: 2022-08-10
Daca te-ai decis ca e timpul sa infiintezi o firma insa nu stii de la ce sa pornesti, poti solicita ajutor. Gaminvest iti pune la dispozitie acest serviciu, care te poate indruma catre solutia buna pentru afacerea ta. In functie de ceea ce iti doresti sa deschizi, respectiv PFA sau SRL, specialistii te vor ajuta cu unele dintre cele mai bune sfaturi si eficienta a serviciului in doar 4-5 zile lucratoare. Solicita ajutor pentru infiintarea firmei dorite! Citeste mai mult ...
postat la: 2022-08-09
ANAF a publicat un nou buletin cu noutati legislative – nr. 28 din 3 august 2022. Citeste mai mult ...
postat la: 2022-08-05
AJFP Ialomita informeaza contribuabilii interesati ca a fost modificata Procedura de utilizare si functionare a sistemului national privind factura electronica RO e-factura, precum si de primire si descarcare a facturii electronice de catre destinatarii facturii electronice emise in relatia B2G (relatia dintre un operator economic si autoritati contractante, respectiv entitati contractante). Citeste mai mult ...
  Conta Newsletter

E-FACTURA si E-TRANSPORT. Top 10 intrebari si raspunsuri practice Fii un contabil informat!

Aboneaza-te GRATUIT si vei primi Raportul Special

E-FACTURA si E-TRANSPORT. Top 10 intrebari si raspunsuri practice


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


  Conta Firme de contabilitate
  Conta Site
  Conta Topicuri Forum
Copyright Conta Online / Conta.ro 2006 - 2022. Toate Drepturile rezervate
Un proiect: Fokus Digital Services